Organizatori:


 

S-a spus de-a lungul istoriei că în spatele oricărui bărbat puternic stă o femeie de două ori mai puternică. Noi venim cu o completare și vă spunem că în spatele oricărei societăți sănătoase stau femei extraordinare și puternice.
Noul an vine cu surprize minunate aduse de minți vizionare. 2020 aduce la Iași Conferința Antreprenoriat & Leadership Feminin, ce are ca scop scoaterea femeii din tipare și plasarea acesteia în centrul unei societăți care strigă după schimbare.
Femeia poate realiza mai mult decât este ea conștientă. Femeia trebuie să știe că este mai mult decât poate să lase la vedere o societate postcomunistă. Femeia poate și trebuie să iasă în față, să se lase văzută.
Conştientizând cine suntem și cât de multe putem realiza, putem acționa împreună pentru viitor. Cu această ocazie îți lansăm invitația la Conferința Antreprenoriat & Leadership Feminin din Iași, din data de 26 februarie 2020, într-o locație plină de rafinament: Pleiada Boutique Hotel.

Tematici abordate:

1. Estetica minții feminine – Sexualitate și stabilitate mentală & emoțională
2. Puterea interioară a femeii
3. Energia feminină - Cum o dezvolți și cum o introduci în afacere fără a te masculiniza
4. Antreprenoriat. Implicarea în afaceri și în societate a femeii moderne
5. Leadership feminin – Plus valoare subîntrebuințată în afaceri și în societate

Speakeri:



KEYNOTE SPEAKER

Raluca Turcan

Vicepremierul României

Economist de profesie și specialist în comunicare și relații publice, Raluca Turcanu s-a remarcat în Parlament în domeniicheie precum educație, cultură şi economie. Este membru al comisiei de învățământ din Camera Deputaților.

A absolvit în 1999 Academia de Studii Economice, Facultatea de Relații Economice Internaționale, cu diplomă în economie.

Pe parcursul carierei sale, Raluca Turcan s-a dovedit a fi un om politic implicat, activ, onest și responsabil şi a promovat inițiative legislative cu o mare așteptare în societate.

Sinceritatea și solidaritatea sunt calitățile umane pe care le consideră cele mai importante, iar valorile și principiile liberale sunt cele care o definesc. Astfel, Raluca Turcan îmbină armonios de aproape 20 de ani, cariera, viața personală și viața de familie.



KEYNOTE SPEAKER

Colonel prof. Univ. Dr. Doina Mureşan

Director Colegiul Naţional de Apărare

Cu o experiență de peste 30 de ani în managementul educației şi al strategiei de învățământ militar, specialist în domeniul contabil-financiar, doamna Doina Mureșan dovedește zi de zi că a face carieră într-un domeniu considerat al bărbaților este doar un mit. Puterea, voința și convingerea că poți influența națiuni și generații prin viziunea și managementul pe care îl practici, reprezintă doar câteva din ingredientele carierei sale de succes.



KEYNOTE SPEAKER

Prof. Asociat Dr. Psiholog Ion Duvac

CEO IntellPsy & Psychological Profiler Academy

Absolvent post-doctorat în psihiatrie medico-legală şi al studiilor Facultăţii de Filosofie-Istorie, domnul Ion Duvac va susţine în cadrul conferinţei noastre două sesiuni: Estetica minţii feminine şi Leadership Feminin - Plus Valoare Subîntrebuințată în afaceri și în societate, argumentând superioritatea puterii şi leadershipului feminin în viaţa personală şi profesională.

Intell Psy Group este grupul de firme care și-a propus să aducă în prim plan multidisciplinaritatea, punându-vă la dispoziție cele mai bune și mai variate resurse pentru dezvoltarea pe plan personal și profesional.



KEYNOTE SPEAKER

Veronica Arpintin

National Manager ASB BERD, Republica Moldova

Veronica Arpintin este o promotoare activă a egalității de șanse între femei și bărbaţi, inclusiv în antreprenoriat. În acest context a inițiat Programul de Susținere a Femeilor de Afaceri BERD în Republica Moldova.

Veronica este co-fondatoarea și membra onorifică a Asociației Femeilor Antreprenoare din Moldova (AFAM) și cofondatoarea Comunității Femeilor Ucrainene din Republica Moldova (CFUM).

SPEAKER

Mirabela Miron

Preşedinte UGIR Regiunea de Nord-Est

Fondator Grup de firme AVISSO

Antreprenor, expert contabil şi auditor financiar, preşedinte al UGIR România pe regiunea de NORD-EST, fondatoarea grupului de firme AVISSO, inițiator al proiectului RestartHome, membră a Fundației Romanian Business Leaders și mamă a două fetițe.

Mirabela este promotoare a dezvoltării economice a Iaşiului şi a regiunii Moldovei. Pe lângă rolurile sale, aceasta s-a dedicat ca voluntar, dar şi ca finanţator, cauzelor sociale, dorind să facă o schimbare. În calitate de antreprenor este permanent implicată în problemele comunităţii şi este un observator atent al fenomenelor macroeconomice.

SPEAKER

Lidia Moise

Redactor şef Reporter Global, The Economist România

Jurnalist, comentator și realizator de televiziune cu articole publicate în presa română și internațională. A fost publicist comentator la Televiziunea Română, unde a realizat emisiunile Jurnal economic și Express Economic.

A fost director executiv al săptămânalului Revista 22. A fost redactor șef adjunct la România liberă, a condus departamentul economic al agenției de știri Newsin, a colaborat cu postul de știri economice Money Channel. A condus secția economică a cotidianului Evenimentul zilei. Este comentator al agenției Xinhua pentru economia regiunii Central și Est Europene.

SPEAKER

Mihaela Măriucă

Managing Partner AVISSO

Mihaela Măriucă are o experiență de peste 13 ani în domeniul consultanței pentru afaceri şi este implicată în proiecte de consultanță în management strategic și orga nizațional, planuri de afaceri și studii de fezabilitate pentru proiecte de investiții, cercetare de piață și studii de oportunitate, scrierea de proiecte pentru accesarea de fonduri ne ram bursabile și managementul imple mentării acestor tipuri de proiecte.

Competențele și cunoștințete sale în domeniul con sultanței în management sunt dovedite de cer ti ficările obţinute din partea unor or ganis me recunoscute în domeniu: MBA – Master of Business Administratin, Business Analyst, General manager, Project Manager, Trainer și Business Coach.

SPEAKER

Georgiana Dragomir

Managing Director Grapefruit

Managing director, acţionar majoritar al agenţiei digitale Grapefruit, absolventă a MIT Global Entrepreneurship Bootcamp, dar şi mamă a doi băieţi, Georgiana este privită de femeile industriei drept un model. Învăţând cum să îmbine armonios viaţa profesională cu cea personală, Georgiana gestionează cu succes una dintre cele mai longivive agenţii digitale din România şi este prezentă constant în viaţa celor doi copii, alături de soţul ei, medic şi antreprenor.

De-a lungul timpului, Georgiana a reprezentat comunitatea de femei antreprenor din România în numeroase evenimente, unde a participat ca speaker, mentor sau invitat special.

SPEAKER

Dora Morhan

General Manager Pleiada Boutique Hotel 5*

Pornind de la o multinaţională din Bruxelles, a ajuns cadru universitar la Iași, apoi director executiv al unui cluster de construcții, moderator de emisiuni, coordonator de marketing al Operei Naționale Române din Iași și, în prezent, General Manager al Pleiada Boutique Hotel & Spa 5* din Iaşi.

Dora și-a propus să poziţioneze orașul celor șapte coline ca un jucător important pe harta turismului de tip city-break și suntem siguri că va reusi. Susţine activ proiectele culturale şi sociale ale Iaşului, fiind convinsă că noi, femeile, putem să ne implicăm cu brio în toate aspectele societăţii şi să dedicăm tot ce avem mai bun în noi pentru a aduce schimbarea pe care ne-o dorim.

SPEAKER

Olga Botezatu

Specialist în comunicare, om de televiziune, life coach & trainer

Susţine leadershipul autentic în care te aliniezi cu adevăratul tău scop din punct de vedere emoțional, mental și fizic, bazat pe conexiunea cu propria intuiţie şi voce interioară. Întreaga fundaţie a leadership-ului este regândită, îmbinând emoţia şi mentalul.

Misiunea ei este de a inspira femeile să ajungă la sursa iubirii de sine pentru a-şi manifesta întreaga putere interioară şi a trăi viaţa în armonie. Din perspectiva sa, cunoaşterea de sine și armonia duc la materializarea potenţialul maxim al femeii.

SPEAKER

Lect. Univ. Dr. Cristina Mircea

Antreprenor, Expert contabil

Antreprenor de pe băncile facultăţii, expert contabil, doctor în Economie, lector universitar, Cristina a păşit din 2005 pe calea dezvoltării personale, devenind în timp un ghid pentru ceilalţi, un formator de oameni, facilitator, coach şi terapeut. Este o promotoare a lidershipului feminin, castil complementar lidershipului masculin.

Consideră că întoarcerea la feminitate într-o societate în care succesul se bazează pe competiţie şi luptă, deci pe principii masculine, reprezintă drumul femeilor către însăşi esenţa lor, iar reconectarea cu această esenţă le poate conduce către un alt fel de succes, poate mai lin şi mai împlinitor.

SPEAKER

Simona Pirtea

Avocat și fondator Enache Pirtea & Asociații

Este lector în cadrul ISCE – Law & Business School Barcelona, fondator al Enache Pirtea &Asociații și avocat coordonator al practicilor de drept penal, compliance & regulatory și pharma. Cu o experiență de peste 12 ani în domeniul juridic și al administrării și înlăturării riscurilor în proiecte de mare anvergură, Simona Pirtea a fost direct implicată și a coordonat numeroase cazuri și dosare în industrii precum banking, media & IT, construcții, agricultură și pharma.

SPEAKER

Iuliana Anton

Co-fondator & CEO Wantsome IT Academy

Iuliana este o femeie cu viziune şi dorinţă de a investi în tinerii care îşi doresc o carieră în domeniul IT. A reuşit să aducă alături de ea oamenii potriviți pentru mentorat și pentru dezvoltarea comunității IT şi a înfiinţat în 2017 compania Wantsome, prima Academie prietenoasă de IT din România, cu mentorat şi practică pe bune în cele peste 18 cursuri de iniţiere şi specializare pe care le organizează în Iaşi şi în Bucureşti. Iuliana are peste 15 ani de experiență în IT, în domeniul financiar & contabilitate, HR (recrutare & consiliere) şi management. Este o optimistă incurabilă, cu o putere şi o energie debordantă de a-i încuraja şi susţine pe cei din jurul ei.


SPEAKER / MODERATOR

Ec. Amalia Georgescu

Fondator & Owner AGEO Events

Antreprenor, speaker, trainer autorizat ANC, evaluator, consultant specialist în marketing şi relaţii publice, trainer-coordonator al Focus Business School România şi ambasador al Fundaţiei StarofHope România, soție și mamă a unei fetițe.

Deține, alături de familia sa, două afaceri: BIOCOMP și AGEO Events și este doctorand în domeniul managementului în cadrul Universității Tehnice "Gheorghe Asachi", Iași.

Consideră că prin investiţia în propria persoană şi prin creşterea încrederii în sine este mult mai uşor să dăruim celor din jur, să ne implicăm în proiecte, să iubim, să fim responsabili în deciziile luate şi să facem cu adevărat diferenţa acolo unde ne aflăm.

Invitaţi Speciali:

Prof. Liliana Romaniuc

Preşedinte Asociaţia Română de Literaţie

Angela Achiţei

Preşedinte Fundaţia ADV

Aurora Vatamaniuc

Preşedinte Fundaţia Star of Hope România

Violeta Cincu

Jurnalist, Executive Director Radio HIT Iaşi

Maura Anghel

Jurnalist, Senior Consultant Comunicare & PR

Col. (rz). Ec. Doina Ciornei Donighian


Angela Zarojanu

Preşedinte Comisia Învăţământ, Sănătate, Relaţii externe, Relaţia cu societatea civilă Suceava

Bianca Grip

Managing Director GripAds Agency

PROGRAM GENERAL

• 09:00 - 10:00 Înregistrare participanți, Welcome coffee

• 10:00 – 10:30 Bun venit și Cuvânt deschidere
Amalia Georgescu și invitatele sale: Liliana Romaniuc, Aurora Vatamaniuc, Angela Achiţei, Violeta Cincu, Maura Anghel, Doina Ciornei Donighian, Angela Zarojanu, Bianca Grip

• 10:30-11:30 Sesiunea I: Antreprenoriat și Leadership Feminin
Keynote speakers: Raluca Turcan, Doina Mureşan, Veronica Arpintin
Speakeri: Lidia Moise, Mirabela Miron, Dora Morhan
Oportunităţi Finanţări şi Fonduri Europene 2020 - Mihaela Măriucă, Managing Partner AVISSO

• 11:30-11.50: Coffee break și networking

• 11:50-13:30 Sesiunea II: Estetica Minții Feminine
Keynote Speaker: Ion Duvac

• 13:30-14:00 Finger bites lunch

• 14:00-14:15 Exercițiu Energizare și Networking
Speaker: Amalia Georgescu

• 14:15-15:00 Sesiunea III: Puterea Interioară și Energia Femeii & Antreprenoriat la puterea feminină
Speakeri: Olga Botezatu, Cristina Mircea, Simona Pirtea, Iuliana Anton, Georgiana Dragomir

• 15:00-15:15 Coffee break și networking

• 15:15-17:00 Sesiunea IV: Leadership Feminin - Plus Valoare Subîntrebuințată în afaceri și în societate
Keynote Speaker: Ion Duvac

• 17:00-17:30 Empower Women in Business cu Bianca Grip

• 17:30-18:00 Q & A, Tombola evenimentului

• 18:00 - 18:30 Finalizare eveniment, Networking, Fotografii de final


Când şi unde va avea loc?

Data: Miercuri, 26 Februarie 2020

Interval orar: 09:00-18:30

Locaţia: Pleiada 5* Boutique Hotel, Sala Atlas - etaj 1, Șoseaua Bucium nr.18, Iași

Site: https://www.hotelpleiada.ro/
Google Maps: https://goo.gl/maps/mh1y5RmgJLReyE3x8

Cum mă înscriu?

Cumpără biletul accesând butonul de mai jos, realizează plata şi vei fi înscris/ă automat la eveniment.

Detalii organizatorice şi înscrieri:

 

Amalia Georgescu

Coordonator Eveniment Manager AGEO Events

M: +40 728 880 573
E: amalia@ageo.ro

Ancuţa Cotleţ

Asistent Coordonator Evenimente AGEO Events

M: +40 753 041 645/+40 756 856 689
E: contact@ageo.ro, biz@ageo.ro

Raluca Petraru

Specialist Relaţii Publice AGEO Events

M: +40 753 041 645
E: raluca.petraru@ageo.ro

Ioana Berechet

Asistent Coordonator Evenimente AGEO Events

M: +40 753 041 645
 

Parteneri Principali:

Parteneri:

Parteneri Media:


Descoperă mai multe proiecte realizate de AGEO Biz pe www.ageo.ro/biz!